16 martie, 2009

NFS UNDERCOVER



Need for speed UnderCover :
Lansarea oficială a jocului "Need for Speed Undercover" ("NFS Undercover"), cel mai recent din seria NFS, este aşteptată zilele acestea atât în Statele Unite (18 noiembrie), cât şi în Europa (21 noiembrie). Dezvoltat de BlackBox şi Electronic Arts, "Need for Speed Undercover" se anunţă a fi mai bun decât "Pro Street" - precedentul joc din seria NFS.

John Riccitiello, directorul Electronic Arts, declara în vara acestui an că "NFS Undercover" va fi mult mai original decât celelalte jocuri datorită perioadei mai îndelungate de execuţie. Echipa care dezvolta titlurile acestui joc a fost împărţită, atunci, în două, mărindu-se astfel şi timpul de lucru. În plus, prin această decizie se urmărea şi creşterea creativităţii.

"Prin "torturarea" unui foarte talentat grup de oameni, nu se poate obţine un grad mare de inovaţie în fiecare an. Prin urmare, cred că se va îmbunătăţi calitatea de acum înainte", declara John Riccitiello, la o întâlnire de afaceri cu investitorii.

Potrivit directorului EA, "Need for Speed Undercover" este inspirat din seria de filme precum Transporter şi nu se axează doar pe cursele de şosea, ci conţine o serie de misiuni, precum şi un fir narativ. Urmăririle şi tamponările spectaculoase nu vor lipsi, însă.

Surpirza jocului este, fără îndoială, prezenţa personajului feminin Maggie Q, cea care l-a înfruntat pe Bruce Willis în Die Hard 4 şi care a făcut parte din echipa cu care a lucrat Ethan Hunt în Misiune imposibilă 3. Aceasta joacă rolul agentului FBI Chase Linh şi prezintă misiunile care trebuie îndeplinite de jucători, în calitate de poliţişti sub acoperire.

"Need for Speed Undercover" este disponibil pe PC, Xbox 360, Play Station 2, Play Station 3, PSP, Wii, DS, precum şi pe telefoanele mobile.

Pentru o primă impresie asupra noului joc "NFS Undercover", iată un trailer:

Niciun comentariu: